MIKAEL EON

Gata, m-am mutat, ma duc sa ingras si domeniile altora cu spamurile mele, ma gasiti pe  http://mikaeleon.wordpress.com. Va astept, va rog nu uitati sa schimbati adresa linkului din blogroll. Ne recitim cat de curand!

Hai că văd că v-a plăcut,  vă mai dau una:

Dânsul este Elvirem Presbrandt, nu, nu, nu e de naţionalitate dubioasă, dar este un colaj. Dacă fiecare cântec al lui Elvis Presley ar fi zugrăvit un tablou real aşa cum se descrie în mintea fiecăruia dintre noi cu ajutorul imaginaţiei noastre afective, ar fi avut astăzi valoarea unui Rembrandt.

acu’ cred ca se supara rau muppetsi si ma da sindicatu’ lor in judecata ca ii asemuiesc cu asemenea personaje dubioase care nu sunt demne de statutu’ lor.

Foto: http://www.peacockshock.com/archives/animal%20muppets%20eyebrows-thumb.jpg

http://cezarpesclevei.files.wordpress.com/2009/06/tb_240_picture_archive_24230.jpg

http://www.wdtprs.com/images/08_07_23_animal_muppet.jpg

http://alexandrumitache.files.wordpress.com/2009/07/vs.jpg

Internetul: Ultima frontiera.

Blogosfera: Ultima reduta.

Hă? Ce ziceţi?

 Şi dacă respectăm silogismu’, înseamnă că:

Foto: http://www.ciao.ro/thumbnail.php?file=Honorius_618624592.jpg&size=article_medium

http://www.tournamentofroses.com/photogallery/GMs/images/gm1996.jpg

http://1.bp.blogspot.com/_QfBJLKlDTSE/Sb09xtrLQ2I/AAAAAAAAAso/UrGHRalJ8cA/s400/elena+basescu.jpg

http://derrenbrown.co.uk/blog/wp-content/uploads/2009/08/MissPiggyIYN.jpg

Attila s-a vaccinat împotriva gripei. Bravo, mă rumâne!  Poate scapi tu de belea şi duci spiţa lui Decebal mai departe! În timp ce la Spitalul de Urgenţe din Ploieşti e rebeliune în toată regula, se fac simţite primele efecte ale foamei: disperararea samavolnică.

Yupppppiiii, yupppppiii, ce mă bucur că avem din nou circ la teveu cu armele de la Cocomârla…. abia aşteptam un nou scenariu băsescianist de box-office, cred că ăsta vrea să concureze cu Avatar. E tare faza asta oricum, bande mafiote, droguri, probe ADN, ce mai! E mai tare decat CSI si Dr.House puse la un loc. Noroc că are cine veghea pentru liniştea noastră. Dormi liniştit, PEDELE are grijă de tine!  

Asa cum ii spuneam si Geaninei, din operele auguste amintim ca Profesoru’ a mai regizat si a pus in scena “Rapirea din Seray” cu Marie Jeanne Ion in rolul principal, o fost si povestea cu califul Harun Al Rasid din “O mie si una de belele” care a rulat nu demult pe ecrane, ala de se culca calif si se trezea vagabond, in care au figurat staruri deja recunoscute in filmografia internationala precum Mircea Geoana aka Prostanacu’ si Viorica Hrebe aka Mogulu’.  Cred ca urmeaza “Lampa lui Dorel”, eu stiu ce vreau, e cam imposibil de indeplinit, Romania sa devina colonie nemteasca, din pacate nu cred ca s-ar risca cineva sa ne adopte, boala de care suferim e contagioasa tare si coruptia se vindeca doar cu tamaie.

Si cum ii spuneam lui nea Costache, daca terminam cu povestile populare arabe avem ditamai tomul de Fratii Grimm, cred ar fi interesant sa vad pusa in scena faza cand lupul cel rau deghizat in aparatorul vajnic al neamului inghite “bunicuta” cu tot cu “scufita rosie” deodata.

Nota: textele sunt cam vechi, la fel si povestile, fraierii tot aceeasi, vrem ceva cu parfum de migdale, un italian job ceva.

Luminile de pe la ferestre, oraşul îmbrăcat în straie de sărbătoare. Ghirlande luminoase, ornamente felurite, coroniţe de brad împletite cu funde roşii, clinchet de clopoţei, Maria cu pruncul, păstori şi îngeraşi deopotrivă întruchipând scena divină a naşterii Domnului şi mai ales colinde, colinde multe pe un fundal cald. De fiecare dată renaşte aceeaşi exaltare în mine de Crăciun şi parcă îmi vine să urlu pe străzi: Crăciun fericit, Crăciun fericit tuturor… Am rămas acelaşi copil visător, îmi dau seama că nu m-am schimbat niciodată, sunt acelaşi copil care crede că de Crăciun lumea e mai bună.

Am fost patru la părinţi şi de fiecare dată îmi aduc aminte cum mama din puţinul pe care îl aveam încerca să ne împace pe toţi. Făcea cozonaci, mari şi pufoşi, şi sarmale, chiftele şi răcituri, cârnaţi şi caltaboşi, şi gustoase toate că nu mă mai puteam opri din mâncat. Era o muncă de cel puţin trei zile bune de dimineaţa până seara, mama era toată o treabă şi o făcea cu drag pentru noi. Pentru noi curăţenia de sărbători ca pentru toţi copii era o corvoadă şi încercam prin toate felurile să ne eschivăm până când mama intra în noi şi stăteam smirnă în faţa ei. Să vezi ce ne încolonam cu covoarele în spate, cu bătătoarele în mână să ieşim să le bătem în zăpadă. Copii tot copii, ne luam cu joaca în zăpadă şi intram cu covoarele ude leoarcă şi să vezi iară nervi şi supărare că trebuia să stăm fără covoare încă vreo zi-două până se uscau şi puteam să le punem din nou pe jos.

Apoi în seara de ajun plecam hai-hui pe străzi cu colindatul, nu mai spun că se luau câinii după noi, că cei mai mulţi din cauza insistenţelor noastre ieşeau cu scandal şi urlau la noi să plecăm dracului acasă, şi totuşi majoritatea erau încântaţi să ne asculte, ne primeau cu inimă largă. Eu nu cântam, mi se interzisese pentru că ziceau că eu doar mormăi pe fundal. Ne întorceam acasă îngheţaţi de frig şi rupţi de oboseală, doldora de mere, cozonaci, dulciuri dar şi bani, destui de mulţi bani dacă e să te gândeşti la vremurile acelea tulburi.

De sărbători, îmi plăcea cel mai mult când vacanţele le petreceam la bunica, locuia tot în oraş dar la casă. Nu se compară sentimentul de sărbători pe care îl trăieşti la casă cu cel de apartament, indiferent ce ai face.  Îmi aduc aminte că bunicul împreună cu alţi bărbaţi, unchi, vecini tăiau porcul. Ieşea guiţătorul spume la gură de urlet de disperare, vreo doi îl ţineau cu funii de picioarele din spate, alţii doi se trânteau pe el, grohanul avea de fiecare dată peste 100 de kile, încercau din răsputeri să îl ţină nemişcat ca bunicul să îl înţepe cu şişul acela mare pe care doar de Crăciun îl vedeam. Bunica, mama, mătuşile pregăteau cele necesare prin bucătărie ca să tranşeze animalul. Colectau sângele în oale mari ca să facă sângerete, cred că se fac doar în Ardeal, nu ştiu în alte părţi. Nu am mai mâncat o bucată de sângerete de mai bine de 10 ani cred că se fac deja de când bunicii s-au îmbolnăvit, au părăsit această lume în urmă cu patru ani.  Şi mâncam şorici, cele mai bune bucăţi erau urechile, de pe burtă nu aveam voie să jupuim că stricam slănina. Şi bărbaţii după ce înjughiau porcul se puneau la un păhărel de palincă, galbenă şi puturoasă de-ţi cădea nasul, tare ca focul, din aceea fiartă de două ori, apoi fiartă cu piper, şi dădeau păhărelul pe gât şi făceau câte o strâmbătură de amăreală, de arsură pe maţe dar efectul era plăcut după câte îmi puteam da seama.  Şi apoi se puneau şi-l pârleau, ba cu paie, ba cu arzătorul în ultimii ani. Şi mirosea pe toată strada a porc pârlit şi era o fervoare la noi în curte de parcă era zi de praznic. Fiecare avea câte ceva de făcut, unii pârleau porcul în timp ce alţii îl curăţau cu perii de rădăcină şi cu apă caldă, alţii îi curăţau urechile şi îndepărtau copitele, după aceea îl acopereau cu pături mari şi îl lăsau câteva minute bune să se frăgezească şoriciul, să iasă slana bună. Era un singur măcelar pe toată strada,  numai el tranşa porcul. Riscul, aşa cum am aflat şi eu mai târziu, era să spargă splina sau să se împrăştie fierea, să se amărească carnea. Odată spintecată burta porcului femeile fierbeau şi spălau maţele ca să facă cârnaţi, altele tocau carnea şi făceau umplutura. Îmi aduc şi acum aminte de maşina aceea de făcut cârnaţi, am dat şi eu de multe ori la manivela ei. Şi făceau jumări şi carne în untură pe care o puneau în borcane mari, şi cârnaţi şi caltaboşi, şi ungeau slănina cu oţet, cu sare şi cu usturoi şi o lăsau la fezandat înainte să o afume, şi mai făceau şi tobă din beşica porcului pe care o umflau şi o lăsau la uscat câteva zile şi noi ne jucam cu ea ca cu o minge, şi porţiunau carnea ca să o bage la congelator şi tăiau picioarele ca mai târziu să facă fasole cu ciolan, şi despicau capul şi alegeau deoparte bucăţile din care să facă răcituri şi tranşau coaste pe care le afumau să le fiarbă  la ciorbe şi la tocaniţe să dea gust bun de afumătură. Spectacolul ajungea la punctul culminant când se făcea pomana porcului. Spre seară când treaba era ca şi terminată, mai urmau şi alte pregătiri în zilele ce urmau doar că grosul era făcut,  se făcea pomana porcului. Se făcea o tochitură mare şi o mămăligă cât roata carului şi se puneau pe masă murături, gogonele, gogoşari, varză murată şi vreo două sticle mari de pălincă şi pune-te pe mâncat şi pe băut întru pomana bestiei sacrificate.   Şi era zăpadă afară şi oamenii erau îmbujoraţi şi era pace în sufletele lor şi lumină în case. Lemnele trozneau în sobă şi era o căldură înăbuşitoare. Erau vremurile inocenţei mele.

FOTO: http://str.crestinortodox.ro/foto/688/68735_Sarbatori-de-iarna1.jpg

http://www.taiereaporcului.ro/imagini/index/masa-de-ignat.jpg