MIKAEL EON

Piţipoanca şi Cocalarul, da, ăia de îi ştiţi de pe hi5, i-am întâlnit când am ieşit azi după prânz  să beau o cafea. A fost o după-amiază însorită de Vineri, la Mall. Vânzoleală mare, abia luase lumea banii. Mă aşezai pe unde nimerisem, mai într-un colţ, ferit de priviri indiscrete. N-aveam chef de citit revista de care tocmai mă agăţasem la chioşcul de lângă intrarea în hipermarket. Idiotul, într-o cămaşă cu înscrisul firmei ce asigură barul la terasă. Piţipoanca, Cocalarul, în haine scumpe, de firmă, afiş al snobismului cras, chei de la maşină zornăind. Piţipoanca, mergand cu paşi mici şi repezi, bălăngănindu-şi bucile de pe o parte pe alta în timpul mersului, cu o pereche de blugi strânşi pe pulpă, fără talie şi o bluziţă care îi ţinea şuncile cu greu facând cute bovine, sutienul înghesuindu-i sânii ce dădeau pe afară din belşug, cu un decolteu a naibii de adânc, chiar gretos, cu buricul gol şi cu părul vopsit in suvite de diferite nuanţe. Buzele date cu gloss, cu ochii plini de rimel şi tenul fardat cu machiaj strident aruncat cu lopata, deşi nu avea mult peste douăzeci, îi dădeai cel puţin treizeci şi… Ea îl ajunge din urmă şi se indreaptă de braţ cu el spre masa din centrul terasei. Cocalarul, buze groase, arcade pronunaţate, creastă de pokemon, mers antropoid cu alură de urangutan crescut la circ,  plin de emfază şi dezgust, înaintează ţanţoş tare în “şalvarii” lui de două sute de euro care îţi dau impresia că are laba piciorului cu patru numere mai mare, pantofii cu pricina având un aspect îngrijit de franzelă proaspătă. Îşi aruncă pe masă cheile în semn de ştire celorlalţi de prezenţa lui. Se aşează comod la masă, picior peste picior. Îşi mângâie ostenativ, lent, emfatic si plin de egoism pervers pulpa dreaptă cu mâna. Are pe toate degetele inele, chiar si pe cel opozabil, si o brăţară din aur masiv îi acoperă în totalitate încheietura dreaptă. Ea, îşi ia gentuţa mică, purtată “la vedere” pe antebraţ, doar cu două degete, căci are unghii care o pun în imposibilitatea de a apuca ceva, orice, cum trebuie. Geanta pe care este înscris MARE numele unui designer italian şi-o pune în poală, ofuscată. Insondabilă nemulţumirea şi indignarea ei. Îşi pun amândoi PDA-urile pe masă. Idiotul se apropie sfios, îşi joacă bine rolul, umil şi dâmb, aşa trebuie să fie în faţa acestor oameni ca să ia un bacşiş gras. Ia comanda, se înfierbântă, se strofoacă, revine cât mai repede posibil, dă cu o glumă ‘eftină de tip şefu’ era să aveţi o scamă, însă stângaci şi năuc, se împiedică, îi scapă din mână tava cu cele două pahare şi o ceaşcă mare de cappucio, că aşa au auzit că se spune când au fost acolo, în ţara de baştină a capucioului. O iau toate la vale, Piţipoanca e făcută varză, adusă la starea ei naturală, murdară, plânsă, isterică. Cocalarul iese şifonat rău din experienţa dramatică, e praf. PDA-urile se sting. Idiotul suferă un scandal cum nu a mai pomenit Parisul, ăsta mic de îi zicem capitală, ameninţări de moarte şi apostrofări felurite de neam prost. O geantă în cap şi o flegmă între ochi. A doua zi nu l-a mai văzut nimeni servind la terasă pe Idiotul acela simpatic.

SURSA FOTO: http://www.inpanamea.ro/wp-content/uploads/coca_pitzi_542.png

This entry was posted on Friday, November 20th, 2009 at 5:40 pm and is filed under Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.